Motivația... de unde începem?

    În primul rând, hai să formulăm o definiție cât mai perfectă a motivației aducând la cunoștința cititorului toate ramurile și tipurile ei, pentru ca mai apoi să fim apți de dezbate tema dată... Hai să începem de la rădăcina cuvântului, și anume "motiv" (din lat. moveo - a mișca, a activa). În viziunea mea, motivul este un pretext, o cauză generată de diverși factori, ce duc până la urmă la apariția efectului. De obicei, această cauză este una rațională și logică, adică ceva normal, un fenomen clasic "cauză-efect". Totuși rămâne loc și pentru pretextele mai puțin logice, stârnite de diverse sentimente, necesități bizare, dorințe nebune, emoții trăite sau doar rîvnite, pretexte rezultante din comportament etc.

    Prin urmare motivația este acel fenomen ce ne justifică să acționăm într-un fel sau altul, e un fenomen foarte interesant și totodată extrem de complex. La moment mă simt motivat să studiez acest fenomen, straniu, nu? %) Cu toate astea încă nu am identificat ce anume m-a îndemnat să fac așa un studiu, probabil lenea, care, uneori e mai evidențiată decât motivația și, probabil, conștiința care tinde să scape de lene prin a avea o motivație mai mare, dar totuși zic să lăsăm și la propriu și la figurat lenea pe altă dată.

    Din articolele citite și analizate de pe wikipedia și din rezultatele afișate de google am aflat că sunt două curente fundamentale de motivație formulate de către psihologii moderni. Aceste două tipuri sunt: [1]

    - motivația intrinsecă - e acel tip în care persoana urmărește o activitate cu scop de explorare, cunoaștere, e ceva ce vine dinnăuntru, o valoare lăuntrică, ce nu necesită o recompensă materială; acest tip de motivație este de caracteristic perioadei de copilărie, când tânărul „explorator” vrea să cunoască totul despre lucrurile ce îl înconjoară. Chiar și în perioada de adolescență este destul de accentuat tip a motivației, spre exemplu unii tineri studiază limbi străine, fără a avea un scop bine definit, ei o fac din pasiune și plăcere, sau practică careva sporturi care la nivel fizic provoacă discomfort, ori stau zile întregi cu chitara în brațe exersând careva note/cântece neavând planuri pe viitor în ceea ce ține dezvoltarea  talentelor muzicale, etc...;

    - motivația extrinsecă - e tipul în care persoana urmărește, prin efortul depus, lucruri ca banii, prestigiu, statut și multe alte fleacuri pentru care lumea își roade gâturile unul altuia. Totuși statistica arată că mult mai multe lucruri create au fost nu pe baza motivației extrinseci, căci banii, statutul social duce adesea spre o tendință spre monopolizare, pentru a nu se pierde din arealul de acoperire, fiindcă ființa umană așa e concepută, ca fiind lacomă, hapsână și egoistă (^_^). Da! Exact așa, și să nu încercați să spuneți că nu știți despre ce e vorba. Cineva spunea „am să fac X sume de bani, și după ce ajung la țelul dorit, mă las, și încep a trăi viața mai departe”, însă nu aici a fost sfârșitul, chiar dobîndirea a sumelor chiar de sute de ori mai mari decât cele propuse.

    Toate factele expuse mai sus, sunt o simplă parte din teoria psihologiei moderne, și nu cred că spune prea multe pentru un simplu cititor, care și-a pierdut câteva minute din viață pentru a parcurce acest text. Am să încerc mai departe să relatez pe scurt, ceea ce în viziunea mea e motivația, de unde vine și încotro ne îndreaptă.

   Un tip interesant de motivație, în viziunea mea este acea ce se căpătată prin încurajare. De multe ori, începem să ne perfecționăm în urma cărorva laude aduse de către apropiații noștri. Dar, de ce oare? De mici copii, ne este insuflat că orice laudă își are un scop ascuns, și mai ales atunci când lauda nu este prea meritată, apare tendința către perfecționare. Odată cu astfel de încurajări, vine și entuziasmul, care pe lângă perfecționarea în domeniu duce și la creșterea autoaprecierii/imaginii proprii. Desigur un overdose de autoapreciere (самооценка) nu duce spre bine, de aia cel mai bine e ca totul să fie în echilibru. Totuși mă strădui să dau valoare persoanelor ce merită, persoanelor ce știu, că pot și mai mult decât fac, pentru că o parte mică din aprecierea mea să devină un imbold pentru motivația sa.

   Totuși, sunt oare banii o sursă inevitabilă pentru sporirea motivației, entuziasmului, succesului? Pentru mine banii nu sunt un scop ce trebuie dobîndit, ei sunt mai degrabă o necesitate, adică, ceea ce fac, nu o fac pentru bani, o fac pentru alte motive (plăcere, prietenie, pasiune, whatever), și banii care iese din treaba asta (dacă iese) sunt o simplă recompensă. Cum n-ar fi, dar banii motivează, doar că nu la același nivel ca ați factori. Totul e diferit de la om la om, și totul depinde de educație, necesități, posibilități, doar că, în opinia mea, banii nu trebuie să fie un punct de pornire în oricare activități.
   Haideți să admitem că faceți un lucru, și la un moment dat vă dați seama că nu mai sunteți motivat de el, și că nu mai doriți să-l mai faceți. În primul rând v-aș sfătui să studiați motivele, ce au cauzat această întoarcere de situație, ca să puteți reactivea acea motivație, și doar dacă vă provoacă discomforturi să vă lăsați de acel lucru.
   În fine, totul se reduce la câteva întrebări: "Ce vreau?", "Ce știu?", "Ce pot face?", "Ce îmi place cel mai mult să fac?". Și iată atunci când răspunsurile acestor întrebări ajung la un punct comun, atunci se poate de vorbit despre motivație/entuziasm/voință de lucru.

To be continued...
ps. niște hrană pentru minte: